• Ultima actualizare: Vineri 20 Septembrie 2024, 10:31
FACULTATEA DE ŞTIINŢE ECONOMICE
upg logo facult

Popescu Georgiana

Domenii de interes

Matematică aplicată în economie, matematici financiare și actuariale, algebră, probabilități și statistică, modelare și optimizare, educație financiară, logică fuzzy, cercetări operaționale, didactica matematicii, didactica aritmeticii pentru ciclul primar, rezolvarea de probleme, algoritmi, programare numerică, gândire computațională, utilizarea tehnologiei în educație, realizarea de resurse educaționale.

Scurta biografie

Doctorat în Economie, teza de doctorat cu titlul “Metode si modele de evaluare a calitatii produselor”, ASE București, 2008. Studii de licență, programul de studii Administrație publică, UPG Ploiești 1998-2002, programul de studii Matematică-Informatică, UPG Ploiești, 1994-1998.

Lector universitar (2004-prezent), asistent universitar (2002-2004), preparator universitar (1998-2002) în Universitatea Petrol-Gaze din Ploiești, inițial în cadrul Catedrei de Matematică / Facultatea de Litere și Științe și ulterior la Catedra Matematică economică şi informatică de gestiune (MEIG, (restructurată succesiv în departamentele MAES și actualmente Cibernetică, Informatică Economică, Finanțe și Contabilitate) / Facultatea de Științe Economice.

Colaborări cu alte catedre / department ale UPG Ploiești: Catedra de Informatică, Departamentul Științele Educației, Departamentul pentru Pregărirea Personalului Didactic, Departamentul DIDFR.

Afilieri
  • Universitatea Petrol-Gaze din Ploiești
Alte informații
  • Realizări:
    • Autor unic/ coautor pentru diverse cursuri / tratate / culegeri publicate la edituri naționale: Popescu G., Metode de rezolvare a problemelor de aritmetica pentru invatatori, elevi si parinti, Ed.Tehnopress, Iasi 2013; ISBN 978-606-687-035-1; Popescu G., Decizia in domeniul asigurarilor de persoane, Ed Performantica, Iasi 2016; ISBN 978-606-685-447-4; Popescu G., Modelare economica: decizii financiar-bancare, Ed Performantica, Iasi 2016; ISBN 978-606-685-444-3; Popescu G., Introducere in teoria probabilitatilor, Ed Performantica, Iasi 2014; ISBN 978-606-685-184-8; Popescu G., Algebra pentru economisti, Ed Performantica, Iasi 2014; ISBN 978-606-685-185-5Ș Popescu G., Matematici aplicate in economie, Ed.Tehnopress, Iasi 2013; ISBN 978-606-687-031-3; Popescu G., Mocanu D., Elemente de matematici superioare, explicate si comentate. Matematici economice, Ed Performantica, Iasi 2011; ISBN 978-973-730-784-2; Popescu G., Dumitru I., Elemente de matematici superioare, explicate si comentate. Algebra liniara si Analiza Matematica, Ed PIM, Iasi 2009; ISBN 978-606-520-580-2; Popescu G., Petcu Al., Matematică elementară pentru învăţământul superior, coautor, Editura Premier, Ploieşti 2007, ISBN 978-973-740-071-0; Iarca I., Popescu G., Vilcu G., Matematici aplicate in economie, Ed.UPG, Ploiesti 2002, I.S.B.N.   973-8150-61-2; Petcu Al., Iarca I., Nachila P., Isbasoiu D., Popescu G., Ristea I., Stoican V., Culegere de probleme pentru bacalaureat şi admitere în învăţământul superior, Editura Premier, Ploieşti 2001; I.S.B.N.  973-8030-61-7; Popescu G., Algebra. Exercitii si probleme, Editura Premier, Ploiesti 2000, I.S.B.N.  973-8030-36-6;
    • Autor unic/ coator la diverse articole publicate în reviste de specialitate sau prezentate la conferințe: Daniela IOV, Georgiana POPESCU - When Lack Of Financial Education And Training Of The Control Bodies Stirs An Unwarranted Tempest In The Banking Teapot, 15th International Conference Competitiveness and Stability in the Knowledge Based Economy iCOnEc 2023 Craiova, Romania, October 27-28; Georgiana POPESCU -  Digital Perspectives In The Romanian University Level Economic Education, Reshaping Eco-Social Paradigm Toward Innovation And Sustainability (Reptis 2023), 7-8 November 2023, University of Shkodra “ Luigj Gurakuqi ”, Shkoder, Albania; Georgiana POPESCU - Bridging the gap between reality and expectations in economic education through digital means; Creativity and Innovation in Digital Economy 2023 (CIDE), 8 – 10 November 2023, Petroleum-Gas University of Ploiești; Georgiana POPESCU, Daniela IOV, Daniela CURPENE – The Impact of Control Bodies Level of Financial Education and Training on the Population Trust in Banks, The 10th International Conference - ESPERA 2023, 23th-24th November, 2023, Bucharest, Romania (organizatori: ROMANIAN ACADEMY - National Institute for Economic Research "Costin C. Kiritescu", National Bank of Romania, The Economic Information and Documentation Centre); Iarca I., Stănescu D., Popescu (Iarca) G., Principii, metode şi mijloace ale modelării economico-matematice, Buletinul UPG, vol. LV, seria Ştiinţe Economice, nr.2/2003; ISSN 1221-9371; Iarca I., Popescu (Iarca) G., Rezolvarea problemelor de transport prin metoda diferenţelor comparate, Buletinul UPG, vol. LIV, seria Matematică, informatică, fizică, nr.1/2002; pag.171-174; ISSN 1221-9371; Iarca I., Popescu (Iarca) G., Modele şi metode informatice aplicate în studiul calităţii mărfurilor, Buletinul UPG, vol. LIV, seria Matematică, informatică, fizică, nr.1/2002; pag.175-180; ISSN 1221-9371;
    • Membru în echipele proiectelor de cercetare / dezvoltare GO-GICS-11063/08.06.2023 - Construirea unui viitor durabil: Consolidarea practicilor de afaceri și a eficienței energetice prin intermediul inteligenței artificiale și al tehnologiilor inteligente: O abordare holistică, de la educație la afaceri (FSE - CPAIA), POSDRU/57/1.3./S/32629 -  Formarea profesională a cadrelor didactice din învățământul preuniversitar pentru noi oportunități de dezvoltare în carieră (Contract POSDRU 2007-2013 co-finantat din Fondul Social European  “Formarea profesionala a cadrelor didactice din învatamântul preuniversitar pentru noi oportunitati de dezvoltare în cariera”, în cadrul Programului Operational Sectorial “Dezvoltarea Resurselor Umane”; Expert pe termen scurt (Didactica Algebrei, Didactica Geometriei, Tipologia rezolvarii problemelor), Contract nr. 6768/17.04.2008, Studiu privind situatia veniturilor populatiei comunei Brazi, Beneficiar Consiliul Local Brazi; Contract nr. 19/2010 Studiu-prognoza privind eficientizarea stabilirii-colectarii veniturilor proprii, Beneficiar Primaria Comunei Gornet; Contract nr. 43/2010 Managementul marketingului în domeniul serviciilor de consultanţă, Beneficiar S.C. DYOMEDICA SERV S.R.L 
    • Membru în comisii de acordare a definitivatului / gradului II în învățământ și conducător de lucrări pentru acordarea gradului I (Institutori-Invatatori, profesori matematică, profesori informatică), din 2005 până în prezent.
    • Realizare de resurse educaționale digitale pentru studenții proprii
    • Participare la diverse cursuri de formare, precum: Utilizarea metodelor de predare creative si inovative in sala de clasa, Captiveaza-ti elevii in Online mai ceva ca in clasa, Cum sa faci din GDPR aliatul tau, ca profesor sau director de scoala, Leadership in Educatie, Sustine Lectii Online aproape fara Efort, Tehnici de Motivare a elevilor prin NLP (Programarea Neurolingvistică); Inteligența Emoțională în Actul de Predare; Excelența În Cariera De Dascăl; Educația Viitorului; Evaluarea Elevilor în Online
Ultima actualizare:
Vineri, 20 Septembrie 2024, 10:31