• Ultima actualizare: Marți 24 Decembrie 2024, 11:25
FACULTATEA DE ŞTIINŢE ECONOMICE
upg logo facult

Anunțuri și noutăți

CECCAR - Protocolul privind echivalarea disciplinelor programului de masterat cu disciplinele aferente examenului de admitere în profesie

CECCAR - Protocolul privind echivalarea disciplinelor programului de masterat cu disciplinele aferente examenului de admitere în profesie

Corpul Experților Contabili și Contabililor Autorizați din România (CECCAR) și Universitatea Petrol-Gaze din Ploiești - Facultatea de Științe Economice au încheiat Protocolul privind echivalarea disciplinelor programului de masterat cu disciplinele aferente examenului de admitere în profesie, în vederea înscrierii directe la stagiu a absolvenților programului de studii universitare de masterat, persoane cu studii superioare economice.
Astfel, absolvenții programului de studii universitare de master Contabilitate, Fiscalitate și Audit, persoane cu studii superioare economice, pot solicita, în condițiile legii şi ale prezentului Protocol, în termen de trei ani de la absolvire, echivalarea disciplinelor de la examenul de master cu disciplinele de la examenul de admitere în profesie, precizate în reglementările legale în vigoare, în conformitate cu art. 3 alin. 1 din O.G. nr. 65/1994, republicată, cu modificările și completările ulterioare. În baza prezentului Protocol, solicitantul, absolvent al cursurilor de master are dreptul de a se înscrie direct la stagiu, cu respectarea reglementărilor CECCAR, aflate în vigoare.
Vă dorim succes și vă așteptăm cu drag în comunitatea experților contabili și a contabililor autorizați!

Ultima actualizare:
Marți, 24 Decembrie 2024, 11:25