• Ultima actualizare: Marți 24 Decembrie 2024, 11:25
FACULTATEA DE ŞTIINŢE ECONOMICE
upg logo facult

Țegledi Monica

Domenii de interes

Contabilitate financiară, contabilitate de gestiune, contabilitate aplicată, audit financiar, metode moderne de calculația a costurilor.

Scurtă biografie

Doctorat în Contabilitate, Universitatea Valahia din Târgoviște, 2024. Doctorat în Economie, Academia Română, Institutul Național de Cercetări Economice ,,Constantin C. Kirițescu”, București 2009. Şcoala post – doctorală (2010-2012), Certificat de absolvire în domeniul economic, Institutul Naţional de Cercetări Economice ,,Constantin C. Kirițescu”, Bucureşti – Academia Română, Cercetarea ştiinţifică economică, suport al bunăstării şi dezvoltării umane în context european”, ID 62988, finanţat pentru perioada 2010-2013, din Fondul Social European (FSE), prin Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2010 -2013(POSDRU)/89/1.5/S/62988. Studii de master, specializarea Management şi Strategie pentru o Administraţie Europeană, Universitatea Petrol – Gaze din Ploieşti, Facultatea de Litere şi Ştiinţe, StudiI Postuniversitare de specializare în domeniul Științe administrative, Management și strategie în administrație ( 2003-2004) Universitatea Petrol – Gaze din Ploieşti, Facultatea de Litere şi Ştiinţe.
Studii de licență, programul de studii Contabilitate și Informatică de Gestiune (1992-1997), Universitatea Petrol –Gaze Ploieşti, Facultatea de Litere şi Ştiinţe.

În cadrul Universității Petrol-Gaze din Ploiești:

  • responsabil al programului de masterat Contabilitate Fiscalitate și Audit, din cadrul Facultății de Stiințe Economice, UPG Ploiești;
  • Președinte/ membru în comisii de licență și disertație;
  • Membru în comisii de evaluare Aracis a programelor de studii;
  • Membru în comisii de acordare a gradului I/ gradul II, în învățământ (profesori contabilitate)
  • Realizare de resurse educaționale digitale pentru studenții proprii

Colaborări cu alte departmente ale UPG Ploiești: Departamentul Științele Educației, Departamentul pentru Pregărirea Personalului Didactic, Departamentul DIDFR.
Funcțiile didactice deținute sunt: conferențiar universitar (2015-prezent), lector universitar (2005-2015), asistent universitar (2003-2005) și preparator universitar (2001-2003).
La specializările de licență și master ale facultății, susține și coordonează următoarele discipline: Bazele contabilităţii, Contabilitate financiară, Metode moderne de calculația a costurilor, Contabilitate de gestiune, Contabilitate aplicată.
Am publicat în calitate de autor principal și coautor 9 cărți și 34 de articole științifice în reviste de specialitate și/sau în volumele unor manifestări științifice.

Afilieri
  • Universitatea Petrol-Gaze din Ploiești
  • Asociația Generală a Economiștilor din România, filiala Prahova.
Pagini de profil publice
 Alte informații
  • CNFIS-FDI-2023-F-0589 “UPG Academic Club Proiect pentru îmbunătățirea calității activității didactice și promovarea principiilor deontologiei și eticii academice” – curs FORMATOR, cod COR 242401, 180 ore, nivelul de calificare certificat 6 CNC, (octombrie – decembrie 2023);
  • Programul de perfecționare Competențe antreprenoriale, 56 ore (iulie 2021);
  • Expert evaluare plan de afaceri în cadrul proiectului POCU/379/6/21 „Bursa student antreprenor” ( iunie 2019 – mai 2021);
  • Expert Cadru Didactic Supervizor și Pregătire/ Organizare/ Monitorizare/ Evaluare Finală Stagii de Practică, - POCU/626/6/13/133488 „Îmbunătățirea competențelor practice ale studenților prin activități de învățare la locul de muncă, consiliere și orientare în carieră – Viitor pentru studenți!” – CECCAR România ( ianuarie – iunie 2021);
  • Expert recrutare și menținere grup țintă proiect ACCES – „Facilitarea accesului către profesiile contabile prin crearea unui sistem funcțional de stagii de practică” – Pilonul II POCU/626/6/13/133422 – CECCAR România ( ianuarie – iulie 2022).
Ultima actualizare:
Marți, 24 Decembrie 2024, 11:25