• Ultima actualizare: Luni 28 Octombrie 2024, 12:21
FACULTATEA DE ŞTIINŢE ECONOMICE
upg logo facult

Dumitru Ileana

Domenii de interes

Matematică aplicată în economie, matematici financiare, algebră, analiză matematică, probabilități și statistică, statistică macroeconomică, modelare și optimizare procese economice, aplicații și procese Markov, cercetări operaționale, teoria deciziei, bazele informaticii – algoritmi și programare C++, rezolvarea de probleme, utilizarea tehnologiei în educație, realizarea de resurse educaționale.

Scurtă biografie

Doctorat în Informatică Economică, teza de doctorat cu titlul “Repartizarea de job-uri într-o reţea Grid”, ASE București, 2013. Studii de master, programul de studii Managementul Sistemelor Economice, Turistice şi Administrative, UPG Ploiești, 2004-2006. Studii de licență, programul de studii Management, UPG Ploiești 1999-2003, programul de studii Matematică-Informatică, UPG Ploiești, 1994-1998.

Lector universitar (2015-prezent), asistent universitar (2005-2015) în Universitatea Petrol-Gaze din Ploiești la Catedra Matematică Economică şi Informatică de Gestiune (MEIG, (restructurată succesiv în departamentele MAES și actualmente Cibernetică, Informatică Economică, Finanțe și Contabilitate) la Facultatea de Științe Economice.

Colaborări cu alte catedre/department ale UPG Ploiești: Departamentul Științele Educației, Departamentul pentru Pregărirea Personalului Didactic, Departamentul DIDFR.

Afilieri
  • Universitatea Petrol-Gaze din Ploiești
Alte informații

Realizări:

  • Autor unic/coautor pentru diverse cursuri/tratate/culegeri publicate la edituri naționale: Ileana Dumitru – Repatizarea de job-uri într-o reţea Grid, Editura Performantica – Iaşi, 2016, ISBN 978-606-685-432-0; Georgiana Popescu, Ileana Dumitru, Elemente de matematici superioare, explicate si comentate. Algebra liniara si Analiza Matematica, Ed PIM, Iasi 2009, ISBN 978-606-520-580-2; Ilie Ristea, Ileana Dumitru, Dan Isbăşoiu – Complemente de ecuaţii pentru ingineri, Editura UPG Ploieşti, 2009, ISBN 978-973-719-265-3; Ilie Ristea, Dan Isbăşoiu, Ileana Dumitru – Algebră liniară, geometrie analitică şi diferenţială, ecuaţii diferenţiale, Editura UPG Ploieşti, 2007, ISBN 978-973-719-167-0;
  • Autor unic/coator la diverse articole publicate în reviste de specialitate sau prezentate la conferințe: Ileana Dumitru - Impact of the ecosystem of the Grid Computing for research market; Creativity and Innovation in Digital Economy 2023 (CIDE), 8 – 10 November 2023, Petroleum-Gas University of Ploiești; Gabriel Rădulescu, Ileana Dumitru - Modern Dynamic Simulation of a Crude Oil Plant. System’s Response when Closing the Side Products’ Quality Control Loops, Revista de Chimie, Vol. 69, nr. 8, August, 2018, ISSN-L 1582-9049, Gabriel Rădulescu, Ileana Dumitru - Detecting Forged Images – a Robust Java Implementation Algorithm, ECAI 2018 - International Conference – 10th Edition, Electronics, Computers and Artificial Intelligence, 28 June -30 June, 2018, Iasi, ISBN 978-1-5386-4901-5, ISSN – 1843 – 2115; Ileana Dumitru - Grid Computing - Enabled resource management models, International Journal of Sustainable Economies Management (IJSEM), July-September 2014, Vol. 3, No. 3, ISSN 2160-9659; eISSN 2160-9667; Ioan Done, Ileana Dumitru, Andrei Jean – Gradul de ocupare al factorului muncă – suportul fundamental al dezvoltării umane durabile, Simpozionul Ştiinţific “Particularităţi ale pieţei muncii în Regiunea de Dezvoltare Sud-Vest Oltenia”, Târgu Jiu, 26 aprilie 2013, Editura Academica Brâncuşi, ISBN 978-973-144-585-4; Ileana Dumitru, Ana-Maria Teodorescu – Finding a Minimal Transport Cost for a Transport Problem, The International Conference “Present issues of global economy”, Faculty of Economic Sciences, Ovidius University of Constantza, Vol.X, Nr. 1/2010, pg. 633-637, ISSN 1582 – 9383; Ileana Dumitru, Ana-Maria Teodorescu – Simulating the economic applications by allocating jobs in Grid networks, The 14th International Business Information Management Association Conference - Business Transformation through Innovation and Knowledge Management: An Academic Perspective, Istanbul, Turkey, June 23 - 24, 2009, pg. 2071-2076, ISBN volum978-0-9821489-3-8; Ileana Dumitru, Ana-Maria Teodorescu – Economic application for Grid networks – Six interconnected networks, The 14th International Business Information Management Association Conference - Business Transformation through Innovation and Knowledge Management: An Academic Perspective, Istanbul, Turkey, June 23 - 24, 2009, pg. 2077-2085., ISBN 978-0-9821489-3-8; Ileana Dumitru, Constantin Bratu – Grid Deployments In Industry and research, The 13th International Business Information Management Association Conference – Knowledge Management and Innovation in Advancing Economies: Analyses & Solutions, Marrakech - Morocco, November 9-10, 2009, pg. 1801-1807, ISBN 978-0-9821489-2-1; Constantin Bratu, Ileana Dumitru – Flexicurity and Social Politics in the context of current economic crises, The 13th International Business Information Management Association Conference – Knowledge Management and Innovation in Advancing Economies: Analyses & Solutions, Marrakech - Morocco, November 9-10, 2009, pg. 1794-1800., ISBN 978-0-9821489-2-1;  Ilie Ristea, Dan Isbăşoiu, Ileana Dumitru – Characterization of Mean Residual Life for Uniform and Exponential Distributions, Buletinul Universităţii Petrol-Gaze din Ploieşti, Seria Matematică – Informatică - Fizică, Vol.LVIII, Nr.2/2006, pg. 39-42, ISSN 1224-6832;  Ana Tănăsescu, Aurelia Pătraşcu, Dorel Duşmănescu, Ileana Dumitru, Environmental Decision Support System, International Conference on Economics, Law and Management, pp. 4-12, May 31 – June 3, 2006, Tîrgu - Mures, Romania, ISBN(13) 978-973-7794-43-7, ISBN(10) 973-7794-43-5.
  • Membru în echipele proiectelor de cercetare/dezvoltare GO-GICS-11063/08.06.2023 - Construirea unui viitor durabil: Consolidarea practicilor de afaceri și a eficienței energetice prin intermediul inteligenței artificiale și al tehnologiilor inteligente: O abordare holistică, de la educație la afaceri (FSE - CPAIA), POSDRU/57/1.3./S/32629 -  Formarea profesională a cadrelor didactice din învățământul preuniversitar pentru noi oportunități de dezvoltare în carieră (Contract POSDRU 2007-2013 co-finantat din Fondul Social European  “Formarea profesionala a cadrelor didactice din învatamântul preuniversitar pentru noi oportunitati de dezvoltare în cariera”, în cadrul Programului Operational Sectorial “Dezvoltarea Resurselor Umane”; Grant 964/2005-2006/ CNCSIS, Sistem informatic inteligent pentru managementul mediului într-o organizaţie economică, Director Conf. univ. dr. Dorel Duşmănescu;
  • Membru în comisii de acordare a definitivatului/gradului II în învățământ (Institutori-Invatatori, profesori matematică, profesori informatică), din 2020 până în prezent 
  • Realizare de resurse educaționale digitale pentru studenții proprii
  • Participare diverse cursuri de formare, precum: FORMATOR  COD COR 2023
  • Secretar și/sau membru Comisie de Admitere – UPG – Ploiești, Facultatea de Științe Economice

 

Ultima actualizare:
Luni, 28 Octombrie 2024, 12:21