Centrul de Studii şi Cercetări Economice
Senatul Universităţii Petrol-Gaze din Ploieşti a aprobat, în data de 30 mai 2013, înfiinţarea Centrului de Studii şi Cercetări Economice în cadrul Facultăţii de Ştiinţe Economice, CSCE este o entitate ştiinţifică şi de consultanţă, fără personalitate juridică, organizat în cadrul Facultăţii de Ştiinţe Economice a Universităţii Petrol-Gaze din Ploieşti.
Scopul CSCE este desfăşurarea de activităţii de cercetare ştiinţifică şi dezvoltare în domeniul economic, cu accent pe: creşterea contribuţiei cadrelor didactice şi a specialiştilor Facultăţii de Ştiinţe Economice la cercetarea fundamentală şi aplicativă din domeniile de competenţă, dezvoltarea abilităţilor pentru cercetare, inclusiv la nivelul masteranzilor şi studenţilor, promovarea şi diseminarea pe plan naţional şi internaţional a preocupărilor şi rezultatelor obţinute, sprijinirea revistei Economic Insights – Trends and Challenges a Facultăţii de Ştiinţe Economice, promovarea naţională şi internaţională a imaginii Universităţii Petrol-Gaze şi a Facultăţii de Ştiinţe Economice. .În vederea realizării scopului pentru care a fost înfiinţat, centrul va organiza mai multe tipuri de activităţi precum: cercetări fundamentale şi aplicative în domeniile: economie, afaceri şi dezvoltare durabilă, statistică, previziune şi modelarea sistemelor economic, informatică economică, management bazat pe cunoaştere, marketing, finanţe-contabilitate şi analiză economico-financiară, comerţ, turism, servicii, merceologie şi managementul calităţii; organizarea de seminarii ştiinţifice, conferinţe, sesiuni, colocvii, dezbateri, mese rotunde; activităţi de elaborare, tipărire şi distribuire de rapoarte de cercetare, reviste, culegeri ale comunicărilor ştiinţifice ale cadrelor didactice, studenţilor şi masteranzilor; organizarea de expoziţii, lansări de carte, evenimente culturale.
Orientarea şi coordonarea activităţii ştiinţifice a CSCE se realizează de către Consiliul Ştiinţific. Preşedintele Consiliului Ştiinţific este domnul conf. univ. dr. Lazăr Cornel, prorector al Universităţii Petrol-Gaze din Ploieşti.
Conducerea executivă a centrului este asigurată de director ajutat de doi secretari ştiinţific. Preşedintele Consiliului Ştiinţific şi directorul CSCE au fost desemnaţi prin decizie a rectorului Universităţii.
Membrii ai Centrului sunt cadre didactice ale Universităţii Petrol-Gaze din Ploieşti sau ale altor universităţi, cercetători şi practicieni din domeniul ştiinţelor economice precum şi din domeniile înrudite.
Regulamentul Centrului de Studii şi Cercetări Studii şi Cercetări Economice poate fi consultat aici.
Hotărârea Senatului prin care se înfiinţează Centrul de Studii şi Cercetări Economice poate fi consultată aici.
Publicații științifice
Organizarea activității de cercetare
Colective de cercetare
Domeniul Administrarea afacerilor
Colectivul de cercetare 1
Jianu Muresan, Brezoi Alina, Cristu Alice, Mihai Valia, Ene Corina, Andrei Jean , Irina Radulescu, Stancu Adrian, Eftimie Mariana
Colectivul de cercetare 2
Oprea Gabriela, Catalin Popescu, Albu Mădălina, Mitu Augustin , Sima Violeta, Gheorghe Ileana , Otelea Mihaela, Uță Daniela, Buzoianu Daniela
Domeniul Finanțe
Colectivul de cercetare 1
Jianu Muresan, Cristu Alice, Boni Străoanu
Colectivul de cercetare 2
Panait Mirela, Andrei Jean, Catalin Popescu, Iacovoiu Viorela, Voica Marian Catalin, Iov Daniela, Teodorescu Cristian, Mincă Carmen
Domeniul Contabilitate
Colectivul de cercetare 1
Boni Străoanu, Tegledi Monica, Iacovoiu Viorela, Iov Daniela, Teodorescu Cristian, Mincă Carmen
Domeniul Cibernetică, statistică și matematică economică
Colectivul de cercetare 1
Vîlcu Gabriel-Eduard, Dumitru Ileana, Popescu Georgiana
Domeniul Management
Colectivul de cercetare 1
Catalin Popescu, Oprea Gabriela, Albu Mădălina, Sima Violeta, Gheorghe Ileana , Otelea Mihaela, Uță Daniela, Buzoianu Daniela
Colectivul de cercetare 2
Jianu Muresan, Cristu Alice, Eftimie Mariana
Domeniul Informatică economică
Colectivul de cercetare 1
Dusmanescu Dorel, Tudorică Bogdan, Dumitru Ileana, Popescu Georgiana , Bucur Cristian, Păunescu Loredana, Tănăsescu Ana, Pătrașcu Aurelia, Toader Florentina, Teodorescu Ana-Maria
Manifestări științifice
GROW GLOBAL FROM ROMANIA - Apply lessons from the unicorns for business success in 2022
Marți, 16 Noiembrie 2021 07:39PREPARATION OF PROPOSALS AND MANAGEMENT OF EUROPEAN EDUCATION PROJECTS UNDER ERASMUS+
Luni, 15 Noiembrie 2021 07:373rd International Conference GIKS 2021 - Global Interferences of Knowledge Society
Vineri, 12 Noiembrie 2021 07:35Workshop-ul digital SOLUȚII DIGITALE PENTRU DEZVOLTAREA LOCALĂ SUSTENABILĂ
Vineri, 29 Octombrie 2021 07:25Seminarul internațional Identity and Professional Projection in the University Environment
Miercuri, 26 Mai 2021 07:16ERASMUS + WEEK-INTERNATIONAL DIMENSION IN PETROLEUM-GAS UNIVERSITY OF PLOIESTI VIRTUAL NETWORK
Luni, 19 Aprilie 2021 07:10Workshop-ul digital Digitalizarea proceselor prin BPM, roboți RPA si chatboți AI
Joi, 18 Februarie 2021 11:11Workshop-ul digital Soluții digitale și interoperabilitate pentru regiunea Sud-Muntenia
Vineri, 29 Ianuarie 2021 10:58Deschiderea ediției cu numărul 10 a concursului "Romanian Business Challenge"
Joi, 04 Aprilie 2019 11:27Romanian Business Challenge, editia a IX-a, 19 aprilie 2018 - Camera de Comerț și Industrie Prahova.
Duminică, 22 Aprilie 2018 11:04Workshop „Direcții de interes ale firmelor românești în consultanța și cercetarea aplicată, acordate de mediul universitar”
Miercuri, 14 Februarie 2018 10:36Academic & Business Partnership 2017 Supply Chain Management for Efficient Consumer Response Conference
Luni, 27 Martie 2017 12:55Invitație la Workshop-ul Științific Interdisciplinar Administrarea Afacerilor în Industria de Petrol și Gaze
Sâmbătă, 25 Martie 2017 12:50Proiecte de cercetare / dezvoltare
CONOCO: “COping with NO mobility during COrona Virus times: Learning from each other”
Universitatea Petrol-Gaze din Ploiești, prin Facultatea de Științe Economice, este partener în proiectul ERSMUS+ KA2 cu titlul: CONOCO: “Gestionarea măsurilor restrictive privind mobilitatea populaţiei în perioada pandemiei provocate de coronavirus. Lecţii de viaţă”.
Acest proiect își propune să colecteze practici din țările partenere și nu numai, despre modul în care, în Europa, angajați vs. angajatori, cadrele didactice vs. studenți, părinți vs. bunici, inclusiv persoanele cu dizabilități, au făcut față stării nou create rămânând acasă și, de asemenea, subliniind abordări originale, tipice, care s-au dovedit a fi eficiente şi ajutând la îmbunătăţirea productivităţii și creativităţii oamenilor, prin generarea următoarelor categorii de livrabile:
- O carte electronică (E-book) cuprinzătoare, conţinând o colecție de bune practici despre modul în care oamenii din categoriile menționate mai sus fac față lipsei de mobilitate pe perioada extinderii focarelor de Covid-19.
- Dezvoltarea de mărturii video, în care persoanele care aparțin categoriilor menţionate anterior își împărtășesc experiențele personale / punctele de vedere cu privire la lipsa de mobilitate pe perioada de pandemie generată de virusul Covid-19.
Mai multe informații despre proiect pot fi găsite pe website-ul: www.co-no-co.eu
Mai multe informații despre desfășurarea proiectului pot fi găsite în:
Granturi interne de cercetare
Rezultatele Competiției de Granturi Interne de Cercetare Științifică (GO-GICS) la nivelul Facultății de Științe Economice, decembrie 2024
Titlu proiect și punctaj obținut:
- Modele de afaceri sustenabile în contextul digital și al economiei verzi - 100 puncte
- Provocări și oportunități ale tranziției duble în economia mondială - 100 puncte
Propunere criterii de evaluare a propunerilor pentru competiția internă de granturi de cercetare GICS 2024-2025
Criterii de evaluare |
Punctaj (max. 100 puncte) |
|
EXCELENȚA ȘI RELEVANȚA PROIECTULUI |
25 |
|
1 |
Obiectivele proiectului |
10 |
1.1 |
Claritatea obiectivelor |
5 |
1.2 |
Relevanţa obiectivelor pentru proiectul de cercetare ale facultății și universității |
5 |
2 |
Originalitatea proiectului |
5 |
3. |
Antrenarea studenților (licență și master) – cel puțin doi studenți |
10 |
IMPACTUL PROIECTULUI |
45 |
|
1 |
Stabilirea unor indicatori de rezultat clari și realiști |
35 |
1.1 |
1-2 articole indexate WOS (a se cupla cu 1.2.la stabilirea punctajului final) |
15 |
1.2 |
3 articole (și mai mult) indexate WOS (a se cupla cu 1.1.la stabilirea punctajului final) |
20 |
1.3 |
Articole BDI, participări conferințe, capitole cărți etc. (cel puțin două rezultate în această categorie) |
15 |
2 |
Elaborarea unui plan adecvat de diseminare și exploatare |
5 |
3 |
Potențialul de a aduce beneficii economice sau sociale |
5 |
IMPLEMENTARE |
30 |
|
1 |
Structura planului de lucru |
5 |
2 |
Structura bugetului |
10 |
3 |
Echipa proiectului |
10 |
4 |
Relevanța europeană și internațională a proiectului (inclusiv realizarea de parteneriate, echipe de lucru multiculturale etc.) |
5 |
TOTAL PUNCTAJ |
100 |