Căutare pe site:

Paginile acestui site:

Vizitatori unici:

free counters

Vizite pe acest site:

  • Număr afișări articole : 901627

Prezentarea departamentului

Istoricul şi resursele umane ale departamentului

Departamentul Administrarea Afacerilor a apărut în urma deciziei de reorganizare a Facultăţii de Ştiinţe Economice, prin Hotărârea Senatului UPG Ploieşti nr.329/27 martie 2014 constituindu-se din membrii Departamentului de Economie, Marketing şi Administrarea Afacerilor (mai puţin colectivul de Ştiinţe socio-umane şi juridice) şi membrii Departamentului Management, Contabilitate si Finanţe (prin colectivul de Management). Departamentul de Economie, Marketing şi Administrarea Afacerilor s-a constituit iniţial drept Catedra de Economie Politică, iar din anul 1995 a funcţionat sub denumirea de Catedra de Economie, Finanţe şi Contabilitate.

Începând din 01.05.2005 Catedra de Economie şi Administrarea Afacerilor s-a desprins din Catedra de Economie, Finanţe şi Contabilitate, iar din iulie 2011 funcţionează sub denumirea de Departamentul de Economie, Marketing şi Administrarea Afacerilor. Departamentul de Management, Contabilitate şi Finanţe s-a constituit în luna iunie 2011, prin fuziunea dintre catedra de Management-Marketing şi catedra de Finanţe, Contabilitate şi Analiză Economică. Catedra Management-Marketing a luat fiinţă ca urmare a necesităţii de extindere a învăţământului superior din cadrul fostului IPG Ploiesti, ca o restructurare a acestuia în condiţiile noi impuse de economia de piaţă. Catedra a funcţionat sub aceasta denumire din anul universitar 1993/1994 şi s-a format prin desprinderea din Catedra de Management şi Inginerie de Zăcământ din cadrul Facultăţii de Foraj, care s-a integrat permanent în activitatea de cercetare prin realizarea a zeci de contracte de cercetare în colaborare cu diverse institute de profil din ţară.

Prin reorganizarea Facultăţii de Ştiinţe Economice şi a departamentelor acesteia, ca şi prin promovarea cadrelor didactice realizată în urma concursurilor desfăşurate în luna februarie şi  septembrie din 2014, începând cu 1 octombrie 2014, structura de personal a departamentului cuprinde 26 de persoane. O analiză sumară a structurii departamentului evidenţiază faptul că 61% din total sunt persoane de sex feminin, iar 50% din total deţin gradul didactic de profesor sau conferenţiar universitar. Vârsta medie a membrilor departamentului este 43 de ani.

Misiunea departamentului

Misiunea Departamentului Administrarea Afacerilor este de a forma specialişti cu pregătire superioară în domeniul economic şi de a dezvolta resursele necesare desfăşurării activităţii de cercetare ştiinţifică. Pentru îndeplinirea acestei misiuni departamentul asigură şi dezvoltă resursele necesare susţinerii proceselor de educaţie şi de cercetare ştiinţifică, la standardele de calitate impuse de transformările din învăţământul superior şi în conformitate cu Carta Universităţii Petrol-Gaze din Ploieşti.

Obiective principale ale departamentului

  • se ocupă de organizarea şi desfăşurarea activităţilor didactice aferente specializărilor de la programele de licenţă: Merceologie şi Managementul calităţii, Economia comerţului, turismului şi serviciilor şi Management pentru obţinerea competenţelor necesare obţinerii statutului de economist şi integrarea facilă pe piaţa muncii;
  • se ocupă de organizarea şi desfăşurarea activităţilor didactice aferente specializărilor de la programele de masterat: Managementul Sistemelor Microeconomice, Managementul Sectorului Public, Administrarea şi Finanţarea Proiectelor de Dezvoltare, Strategii în Afaceri Internaţionale şi respectiv, Administrarea Afacerilor în Industria de Petrol şi Gaze;
  • oferă condiţii pentru a satisface cerinţele referitoare la însuşirea de către studenţi a tematicii disciplinelor economice înscrise în planurile de învăţământ ale specializărilor existente în universitatea noastră;
  • are în vedere coordonarea şi îndrumarea activităţii de cercetare ştiinţifică a studenţilor;
  • realizează proiecte locale, regionale, naţionale şi internaţionale care implică problematica ştiinţelor economice, prin forţe proprii sau cooperare cu alţi parteneri interesaţi;
  • asigură consultanţa necesară în probleme economice la solicitarea celorlalte departamente din Universitate;
  • facilitează dezvoltarea şi diseminarea cercetării individuale şi colective a membrilor departamentului asigurând condiţiile pentru valorificarea prin diferite forme (sesiuni ştiinţifice, workshop-uri, simpozioane), inclusiv Buletinul Ştiinţific UPG seria Ştiinţe Economice – Economic Insights –Trends and Challenges.

Direcţii principale de educaţie şi cercetare

  • modelarea pregătirii profesionale pentru adaptarea rapidă la schimbările din viaţa economico-socială;
  • asigurarea calităţii programelor de studii în concordanţă cu exigenţele specifice ţărilor din Uniunea Europeană;
  • orientarea eforturilor creatoare ale cadrelor didactice şi studenţilor pentru ridicarea standardelor profesionale şi de competitivitate;
  • formarea şi dezvoltarea activităţii de cercetare ştiinţifică în specializările gestionate de departament;
  • sprijin şi orientare pentru efectuarea de stagii de formare profesională prin intermediul burselor acordate studenţilor în vederea participării la programe de instruire în străinătate;
  • utilizarea metodelor moderne de transmitere a cunoştinţelor către studenţi, cu accent pe studiile aplicative;
  • gestionarea optimă a activităţilor specifice procesului instructiv-educativ şi de cercetare;
  • promovarea unui program de învăţământ modern şi interdisciplinar, bazat pe calitate şi competitivitate.

Modalităţi de valorificare a rezultatelor cercetării

Cercetarea științifică s-a desfăşurat şi se desfăşoară în cadrul proiectelor individuale şi colective ale membrilor departamentului şi este valorificată în principal prin:

  • editarea de cursuri universitare, cărţi de specialitate sau monografii la editura universităţii, la edituri reprezentative locale şi centrale;
  • publicarea de articole ştiinţifice în reviste de specialitate din ţară şi străinătate;
  • participarea cu lucrări sau comunicări la sesiuni ştiinţifice organizate în universitatea noastră sau în alte centre universitare din ţară şi străinătate;
  • organizarea de seminarii ştiinţifice şi workshop-uri pe subiecte definitorii domeniului economico-social;
  • editarea Buletinului U.P.G. seria Ştiinţe Economice – Economic Insights –Trends and Challenges;
  • constituirea unor parteneriate diverse şi a unor echipe de cercetare pluridisciplinare în cadrul unor noi proiecte de cercetare, granturi şi contracte în baza colaborărilor şi  experienţelor anterioare.

Colaborări şi parteneri

  • University of the West of Scotland, Paisley, UK
  • Pamukkale University, Turkey
  • UNED Madrid, Spain
  • Institute of Agricultural Economics (IAE) Belgrade, Serbia
  • Universidad de Alcala, Spain
  • Universitatea Tehnică a Moldovei – Chişinău, Moldova
  • University of Coventry, UK,
  • University of Angers, France
  • Academia Română - Institutul Naţional de Cercetări Economice
  • Academia de Studii Economice – Bucureşti
  • Universitatea “Valahia” din Târgovişte
  • Universitatea Constantin Brâncuşi din Târgu-Jiu
  • Universitatea “Ştefan cel Mare” din Suceava
  • Primăria Ploieşti
  • Camera de Comerţ şi Industrie Prahova
  • Casa de Cultură a Studenţilor Ploieşti
  • Liceul Economic din Ploieşti
  • Centrul Expoziţional Bucureşti